Prin Univers

Misiune

Platforma de fizică din Măgurele are o bună tradiție de funcționare ca un sistem integrat al cercetării științifice și educației prin existența în același perimetru a unităților educaționale (liceu, facultate) și a institutelor de cercetare. Acest lucru a permis creșterea calității formării în fizică și domenii conexe în (co)relație cu dezvoltările științifice cele mai avansate.

Târgul de știință și educație „Cu mic, cu mare . . . prin Univers” este dedicat elevilor și studenților interesați de activitățile educaționale și profesionale din domeniul STEM, dar și cadrelor didactice care îi pregătesc. Aceștia pot intra în contact cu ofertanții de programe educaționale și angajatorii importanți din domeniile cercetării și al tehnologiilor înalte de pe piața românească. Astfel, târgul își propune să devină locul de întâlnire a unor categorii distincte de actori dedicați dezvoltării, inovării și comunicării științei, cât și creșterii calității actului educațional și a dialogului cu tânăra generație.

Activități

Târgul oferă, printre altele, oportunități de discuții și întâlniri cu cercetători și profesioniști în domeniul STEM, vizite la infrastructuri de cercetare, prezentări despre Facultatea de Fizică din Măgurele, experimente interactive, ateliere.

Atât institutele de cercetare, cât și firmele interesate se vor prezenta prin intermediul unui stand și vor putea expune oferte de stagii de practică și teme de cercetare pentru studenți.

Pentru elevi, se vor organiza concursurile:

  • „Be a Feynman” – concurs de rezolvare de probleme în echipă, ce va pune la încercare mințile ascuțite ale celor pasionați de fizică
  • Teach4Future – o provocare pentru elevi să-și imagineze și să propună metode inovative de desfășurarea a activităților de știință în cadrul orelor de la clasă și în afara acestora

Perioadă:

  • 8 – 9 decembrie 2022 — activități pentru studenți
  • 10 decembrie 2022 — activități pentru elevi și publicul larg

Loc de desfășurare:

Facultatea de Fizică a Universității din București  și  Institutele de cercetare din Măgurele