Program de dezvoltare a carierei

Secțiune consilieri școlari

Școala de vară dedicată profesorilor STEM și consilierilor școlari oferă activități organizate în forma unor ateliere aplicative, dezbateri și laboratoare cu conținut științific și psiho-pedagogic reunite sub titlul de „Abilitățile și carierele viitorului”.

Școala oferă:

  • prelegeri despre actualități în domeniile STEM (știință, tehnologii, matematică și inginerie), ale pedagogiilor inovative, abilitățile și carierele viitorului;
  • vizite în laboratoarele institutelor din Măgurele și din Universitatea din București;
  • ateliere interactive;
  • dezbateri pe marginea unor subiecte actuale din educație și consiliere și orientare în carieră;
  • participarea la monitorizarea și evaluarea activităților elevilor;
  • cazare gratuită pe perioada școlii.

Nu există taxă de participare!

Înscrieri

DATE IMPORTANTE:

Perioada programului: 2 – 6 septembrie

Formularul de înscriere online.

  • 9 mai - 15 iunie: primirea înscrierilor
  • 17 - 30 iunie: evaluarea aplicațiilor
  • 6 iulie: anunțarea listelor de participanți

Descriere

Școala de vară pentru profesorii consilieri școlari se fundamentează pe următoarele premise:

  1. carierele viitorului au nevoie de noi abilități și abordări de suport în formarea – dezvoltarea acestora, dar și în explorarea, (auto)cunoașterea, valorificarea și transferul lor și a altor resurse personale în viața reală;
  2. există numeroși factori care să fie luați în calcul atunci când facem planuri pentru viitor: speranța de viață în creștere, informația este la un click distanță, lumea este la câteva ore distanță, joburile/ ocupațiile se schimbă, iar tehnologia devine tot mai mult o parte integrantă din viața noastră.

Analiza conexiunilor dintre discipline și profesii – ocupații arată că interesul pentru disciplină poate crește interesul pentru diferite profesii – ocupații. De asemenea, interesul pentru o anumită profesie – ocupație poate consolida efortul de înțelegere a unei discipline. Este posibil ca aceeași profesie – ocupație să fie asociată cu mai multe discipline. Asta înseamnă că, atunci când își aleg cariera sau își conturează un plan de viață, elevii au multiple opțiuni individuale, fiecare putându-se concretiza în variate profesii – ocupații. Elevii trebuie ajutați să înțeleagă, încă de la o vârstă școlară timpurie, ce cariere sunt aproape de aptitudinile, înclinațiile și interesele lor, și, de asemenea, să fie informați despre legăturile existente între discipline și una sau mai multe profesii – ocupații.

Rămân astfel o serie de întrebări la care consilierii școlari vor fi provocați să reflecteze pe parcursul școlii de vară:

  • Care sunt abilitățile de format – dezvoltat astăzi pentru a face față provocărilor de mâine?
  • Cum asigurăm fiecărui copil cadrul favorabil unei învățări de calitate astfel încât să își dezvolte aceste abilități și cum îl motivăm să continue demersul de învățare?
  • Care va fi rolul consilierii și orientării în carieră în acest context provocator?
  • Cum creștem relevanța învățării disciplinelor STEM în școală în contextul dezvoltării cunoașterii și al evoluției tehnologice?

Număr locuri disponibile: 25
Durată: 2 – 6 septembrie


Condiții de participare și selecție consilieri

  • Se acceptă aplicațiile profesorilor consilieri din învățământul secundar gimnazial și liceal;
  • Disponibilitate de participare pe întreaga durată a Școlii de vară (2 – 6 septembrie);
  • Depunerea on-line a Formularului de aplicație ce include un scurt CV și prezentarea motivației pentru participare la școala de vară;
  • Un număr de locuri va fi acordat profesorilor care provin din unități de învățământ considerate defavorizate din lista liceelor din programul ROSE al Ministerului Educaţiei Naţionale.
  • Un număr de locuri vor fi rezervate pentru profesorii care au elevi înscriși la secțiunea pentru elevi.